Sfintii Mihail si Gavriil

Astazi, Biserica ne cheama sa cinstim pe Sfintii Ingeri si lucrarea lor in viata noastra si in lume. Este sarbatoarea Sfintilor Mihail si Gavriil, in jurul carora Biserica aduna si serbeaza toata obstea, tot "soborul" Sfintilor Ingeri laolalta. Ca sarbatoare a ingerilor, ziua de 8 noiembrie a inceput a se serba in Biserica de prin veacul al cincilea si ea s-a raspandit repede in tot Rasaritul crestin.

Despre ingeri, Biserica invata ca ei sunt "duhuri slujitoare" (Evrei,1,14), adica fiinte fara de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu si totodata prieteni si ocrotitori ai nostri, pusi de Dumnezeu, pe drumul anevoios de la leagan, la patria noastra cereasca, la "Cerul nou si pamantul nou" ce vor sa fie. Asadar, daca ingerii se arata sub forme vazute, nu-i asta firea lor cea adevarata, forma vazuta este un chip de imprumut, ei sunt "lumea nevazuta", "cerul".

Dupa descoperirile Sfintei Scripturi si dupa marturisirile Sfintilor, ingerii iubesc pe Dumnezeu, Il preamaresc si-I implinesc voia Lui in conducerea lumilor, imparatiilor, a popoarelor, a oamenilor. Ca slujitori, ingerii sunt uneori implinitori ai pedepselor lui Dumnezeu, cum a fost focul peste Sodoma sau pedepselor peste Egipt. Dar, in mod statornic, ingerii slujesc la apararea si calauzirea oamenilor. Ei duc rugaciunile noastre la Dumnezeu, ei ocrotesc pe cei drepti: pe Lot de foc, pe Ilie de Ahab, pe cei trei tineri in cuptorul din Babilon, pe Apostolul Petru de Irod. Ei vestesc faptele mari ale mantuirii: Nasterea Domnului, suferinta din Ghetsimani, Invierea Domnului, a doua Lui venire. Ingerii pazitori sfatuiesc de bine pe oameni prin glasul constiintei: tot ce este in noi bun, curat, luminat, orice gand frumos, orice miscare buna a inimii, rugaciunea, pocainta, faptele bune, toate acestea se nasc in noi si se infaptuiesc din indemnul ingerului pazitor.

La inceput, toti ingerii au fost facuti de Dumnezeu buni, stralucind de frumuseti, de intelepciune si de tot felul de daruri. Dar, Stapanul Cerului si al pamantului i-a supus unei incercari prin care ingerii, cu voie libera, sa-si dovedeasca ascultarea. Incercarea aceasta s-a petrecut inainte de facerea lumii. Si, in aceasta incercare, o parte din ingeri, in frunte cu Lucifer, cel mai frumos si cel mai inzestrat dintre ei, s-a razvratit impotriva Ziditorului sau, zicand: "Pune-voi scaunul meu deasupra norilor si voi fi asemenea cu Cel Preainalt". Si ametit de mandrie, n-a vrut sa mai asculte de Dumnezeu.

Despre caderea lui Lucifer si a ingerilor lui, Scriptura ne vorbeste asa: "Si s-a facut razboi in cer: Mihail, si ingerii lui, au pornit razboi cu balaurul. Si se razboia si balaurul si ingerii lui si n-a izbutit el, nici nu s-a mai gasit pentru ei loc in cer. Si a fost aruncat balaurul cel mare, sarpele cel de demult, care se cheama satana, diavolul cel ce insala pe toata lumea, pe pamant si ingerii lui au fost aruncati cu el" (Apoc.,12,7-9). Si asa a cazut Lucifer din cinstea de arhanghel, precum graieste Domnul: "Am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer" (Luca,10,18). Si asemenea cu el si ceata de ingeri ce era sub dansul, inaltandu-se, a cazut si demonii, luptatori impotriva mantuirii noastre s-au facut.

Arhangelul Mihail

Dar Arhanghelul Mihail, de-a pururi laudatul, pazind ca o sluga credincioasa, "credinta catre Stapanul sau, s-a aratat adevarata capetenie peste cetele celor fara de trupuri". Ca, vazand cum a cazut vicleanul Lucifer, a laudat cu glas pe Domnul tuturor si a zis: "Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel ce era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu? Mi-ca-El? Ca numele de Mihail asta insemneaza: "Cine este ca Dumnezeu".

Si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor credinciosi lui Dumnezeu, iar Mihail Arhanghelul a fost randuit de Atotputernicul Dumnezeu capetenie a ingerilor buni si mare folositor si de bine facator al mantuirii noastre si, luand chip vazut, s-a aratat multora, atat in Legea veche cat si in Legea noua.

Arhangelul Gavriil

Impreuna cu Sfantul Arhanghel Mihail serbam astazi si pe preafrumosul si inveselitorul Arhanghel Gavriil, ca si acesta, luand chip vazut, multe faceri de bine a daruit neamului omenesc, aratate in amandoua Testamentele.

Asa, in proorocia lui Daniil, Gavriil este numele talmacitor al vedenie (Dan.,8,16). Asemenea, Gavriil arata lui Daniil intelesul celor saptezeci de saptamani de ani pana la venirea lui Mesia Hristos (Dan.,9,21-27). Dupa traditie, tot el, Gavriil, vesteste lui Ioachim si Ana ca din ei va sa se nasca Doamna, Stapana noastra, Maria, Nascatoarea de Dumnezeu.

In Legea noua, Gavriil descopera preotului Zaharia, nasterea lui Ioan, Botezatorul Domnului (Luca,1,19). Tot Gavriil anunta Fecioarei din Nazaret nasterea de la Duhul Sfant a Domnului Hristos, Mantuitorul lumii (Luca,1,28). Unii zic ca tot Arhanghelul Gavriil a fost ingerul in vesmant alb, care, pogorandu-se din cer, a rasturnat piatra de pe usa mormantului si a sezut deasupra ei, la ceasul Invierii Domnului. Si el a fost acela care, cel dintai, a dat Mironositelor vestea Invierii. Si, ca sa zicem mai cuprinzator, dumnezeiescul Gavriil a slujit la toata iconomia Intruparii Cuvantului lui Dumnezeu, din inceput si pana la sfarsit.

Pentru aceasta si Biserica lui Hristos a hotarat sa-l praznuiasca pe el, impreuna cu Arhanghelul Mihail, si sa cheme darul si ajutorul amandoura, rugandu-i ca, prin mijlocirea si rugamintele lor, in veacul de acum, sa aflam izbavire de rele, iar in cel ce va sa fie, sa ne invrednicim bucuriei si Imparatiei ceresti. Amin.

Craciun Fericit !!!!!!!!!!!!!!!!

Acum cand timpul sta sa-si împarta trupul intre vechi si nou, cand colindul isi pregateste cu emotie armoniile, cand magii strabat distantele pentru clipa cea de taina, Acum, dupa Sfanta porunca a datinii strabune, Iti incredintez gandurile frumoase de calde urari de fericire, sanatate, belsug şi impliniri. Un Craciun frumos alaturi de cei dragi.

Bradul e impodobit, Mosul inca n-a sosit, Incepeti sa colindati, Si pe el sa-l asteptati. Va veni la fiecare, Cu cadouri si-o urare: Un Craciun plin de iubire, Sanatate, fericire, Mult noroc si impliniri Si ani plini de bucurii.

Sinaxar 12 Noiembrie

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui dintre sfinţi Părintele nostru Ioan Milostivul, arhiepiscopul Alexandriei.

Acesta a fost cipriot de neam, fiu al lui Epifanie, domnul ţării, şi s-a însurat cu voia tatălui său şi s-a făcut tată de copii. Apoi murindu-i şi femeia şi copiii, s-a întors cu toată dorirea spre adaosul virtuţii şi spre buna plăcere a lui Dumnezeu. Şi pentru strălucirea vieţii sale, a fost făcut arhiepiscop al Alexandriei, fiind cerut de poporul alexandrinilor de la împăratul Iraclie. Şi, după cuvântul Evangheliei fiind pus ca o făclie în sfeşnic, a strălucit ca o lumină de foc în lume. Şi a petrecut mulţi ani în scaunul arhieriei sale. Şi multe minuni a făcut şi a miluit pe săraci cu cele ce le trebuiau. Drept aceea, şi dintru această faptă luând numele milostivului, şi având toţi spre dânsul evlavie, nu numai credincioşii, ci şi necredincioşii, precum arată istoria ce scrie de dânsul, către Domnul s-a mutat.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nil pustnicul (sau "Ascetul").

Acesta avea multă putere în cuvinte, fiind eparh al Constantinopolului, pe vremea împărăţiei lui Mavrichie, şi s-a căsătorit cu o femeie cinstită, care i-a născut doi copii, unul parte bărbătească şi altul parte femeiască; după aceea şi-a înduplecat femeia cu cuvintele şi a făcut-o ca să lase Constantinopolul, şi să meargă să locuiască la mănăstirile Egiptului, împărţind copiii: să ia el pe fiul său Teodul, şi ea pe fiică-sa. Şi făcând aşa, s-au despărţit unii de alţii.

Deci aflându-se Sfântul Nil cu părinţii şi cu fiul său la Muntele Sinai, nişte barbari i-au lovit fără de veste ca nişte fiare, şi au luat rob, împreună şi cu alţi mulţi, pe fiul său Teodul, pe care îl plângeau fără de seamă ca pe un rob, precum se vede în cartea ce este făcută de dânsul. Deci, învrednicindu-se după aceasta de dumnezeiasca preoţie, a alcătuit cuvinte pustniceşti pline de toată înţelepciunea şi înţelegerea şi folosul, care cu puterea cuvântului şi cu harul Sfântului Duh îndeamnă spre nevoinţă. Şi tocmind multe cărţi prin care aducea pe mulţi către Hristos cu dragoste dumnezeiască, cu pace s-a săvârşit. Şi zace cu fiul său Teodul împreună şi cu alţi pustnici, precum zic unii în sfânta biserică a Sfinţilor Apostoli, la Orfanotrofion dedesubtul jertfelnicului, puşi acolo de Iustin împăratul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Martin de Tours, făcătorul de minuni, episcopul Franciei (Franţa).

Acest Martin era pe vremea împăratului Traian în Roma, comis cu rangul; şi aşezându-se voievod de împăratul, a fost trimis la război împotriva barbarilor, unde văzând mulţimea vrăjmaşilor s-a temut, precum se cădea a se teme. Însă luând îndrăzneală dintr-o dumnezeiască vedenie, ce i s-a arătat lui în vis, i-a făgăduit că va birui pe vrăjmaşi. Pentru aceasta, dând război, i-a biruit pe ei; pentru care biruinţă, a luat de la împăratul mare mulţumită şi cinste. Însă sfântul mulţumea mai mult împăratului cerului, Domnului, fiindcă-i dăruise lui biruinţă peste toată nădejdea, pentru o mică facere de bine ce făcuse. Căci mai înainte de începerea războiului, veni la el un sărac tânguindu-şi nevoia şi cerând milostenie; iar sfântul, milostivindu-se asupra întâmplării lui, a rupt o bucată din hlamida sa şi l-a îmbrăcat pe el, asemenea l-a şi hrănit pe el, căci era flămând, şi l-a adăpat fiind însetat. Drept aceea i s-a arătat că a văzut pe Domnul în visul său, în faţă stând şi zicându-i: "Fiindcă M-ai hrănit găsindu-Mă flămând, şi M-ai adăpat, însetat fiind, şi, gol fiind, M-ai îmbrăcat, pentru aceasta voi fi cu tine şi te voi întări şi-ţi voi dărui biruinţa asupra vrăjmaşilor". Atunci sfântul, mulţumind lui Dumnezeu, s-a lepădat de lume şi de ale lumii, şi a ales mai mult petrecerea monahicească. Şi după ce s-a îndeletnicit în sihăstrie şapte ani şi s-a deprins în dumnezeieştile Scripturi, atunci a fost hirotonit episcop al cetăţii Constantinei, care se afla în Galia, şi care acum se numeşte Francia. Acesta cu harul lui Hristos a înviat morţi, a omorât balauri, şi alte încă multe minuni făcând, în pace s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Ahia.

Acesta era din Silom, din cetatea lui Eli, preotul, unde a fost mai înainte cortul lui Moise. Acesta a proorocit despre Solomon că va greşi Domnului, şi că femeile îl vor depărta de Dumnezeu. Şi a mustrat pe Ieroboam, pentru că se purta cu vicleşug cu Domnul. A văzut şi o pereche de boi călcând în templu şi alergând asupra preoţilor, care templu a fost dărâmat, când au năvălit babilonienii, iar sfântul, răposând cu pace, a fost îngropat aproape de copacul Silomului.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Martin, episcopul Tarachinului.

Acesta era din Saboria Tafoniei, strălucit cu neamul şi mare fiind socotit de către iliri. Şi fiind împodobit cu vrednicii apostoleşti, a fost vrăjmăşit de arieni. Şi în multe rânduri fiind bătut de ei, înaintea poporului, a fost izgonit. După care, mergând la Mediolan, a pătimit asemenea de la episcopul de acolo Auxentie, arian şi el fiind. Deci fiind silit fericitul, a fugit şi s-a dus la ostrovul (insula) Talarie cel pustiu şi nelocuit, care este aproape de marea Tirinichiei, şi acolo liniştindu-se, se hrănea numai cu rădăcini de verdeţuri, iar mai pe urmă a fost făcut episcop al bisericii din Tarachin. Şi atâta a strălucit şi a sporit fericitul în iubirea de săraci, încât mai întâi a împărţit toată averea sa săracilor, apoi, dacă se întâmpla să poarte numai o singură haină şi vedea vreun sărac că tremura de frig, tăia haina aceea de la genunchi şi o da săracului. Acest sfânt, văzând odată un mort pe care-l ducea la îngropare, şi pe un năpăstuitor că nu îngăduia să fie îngropat, spunând că este dator cu atâţia bani, a înviat pe mortul acela, iar pe năpăstuitor dovedindu-l mincinos a poruncit să moară în locul celui mort. Deci în acest chip vieţuind, a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Antonie şi cei împreună cu dânsul Zevina, Ghermanos, Nichifor şi Marato fecioara.

Aceştia erau pe vremea lui Maximian, dintre care Antonie era bătrân cu vârsta; iar Nichifor şi Zevina şi Ghermanos, tineri încă şi în floare. Fiind prinşi în Cezareea, şi mărturisind pe Hristos în privelişte, li s-au tăiat capetele de sabie. Iar Marato fecioara, din Schitopoli fiind, şi prin toată cetatea fiind purtată goală, a fost aruncată în foc şi s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Nil izvorâtorul de mir, care s-a nevoit în munţii de pe lângă Marea Lavra din Muntele Athos, şi s-a săvârşit în pace.

Sfântul Nil, Izvorâtorul de Mir, din Muntele Athos s-a născut în Grecia, într-un sat numit Sf. Petru, dioceza Zakoneia. El a fost crescut de unchiul său, ieromonahul Macarie. La vârsta potrivită a fost tuns călugăr, apoi hirotonit ierodiacon şi mai târziu ieromonah.

Râvna pentru mai aspre nevoinţe monastice i-a călăuzit pe unchi şi nepot spre Muntele Athos, unde Macarie şi Nil au trăit în ascetism într-un loc numit Sfintele Stânci. După moartea Sf. Macarie, părintele Nil arzînd de zel pentru nevoinţele duhovniceşti mult mai aspre s-a retras într-un loc aproape inacesibil pentru orice fiinţă vie. La plecarea sa la Domnul în 1651, Sf. Nil a fost învrednicit de curgere bogată de mir vindecător, pentru care creştinii veneau să-l ia din cele mai îndepărtate ţinuturi estice.

Sfântul Nil lăsat în urmă o profeţie uimitor de corectă referitoare la care va fi starea Bisericii în mijlocul sec. al XX-lea şi la felul cum vor fi oamenii atunci. Printre invenţiile pe care le-a profeţit sunt telefonul, avionul şi submarinul. El a mai atras atenţia şi asupra faptului că mintea omului va fi întunecată de patimile trupului iar "necinstea şi fărădelegea vor prinde putere". Bărbaţii nu se vor mai distinge de femei din cauza "lipsei smereniei în îmbrăcăminte şi purtarea părului". Sfântul Nil a plâns pentru păstorii creştini care vor deveni oameni vanitoşi iar tradiţia şi morala bisericii se vor schimba. Vor rămâne puţini oameni evlavioşi şi cu frică de Dumnezeu şi cei mai mulţi se vor abate de la calea cea dreaptă neavînd povăţuitori.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Arsachie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Leon, patriarhul Constantinopolei, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Sava Nigdeli care în Constantinopol a mărturisit, iar în Cuciuc-Caraman a fost îngropat, la anul 1732, şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nicolae Constantinopolitul, care în Constantinopol a mărturisit, la anul 1732.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Calendarul-ortodox.ro

Manastirea Cornetu

Fost schit de calugari, azi Manastirea Cornetu cu hramul ”Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul” este amplasata pe soseaua Rm.Valcea–Sibiu, la cca 50 km nord de Rm. Valcea, in satul Calinesti, oras Brezoi, la 2 km de gara Cornetu, pe liniade cale ferata Rm.Valcea–Sibiu.
A fost ctitorit de vornicul Mares Bajescu si sotia sa Maria, in anul 1666. Altarul a fost pictat in 1741. In 1808 a fost distrus de un incendiu, fiind refacut si zugravit in 1835.



In anul 1898 s-a construit calea ferata si tunelul care trece pe sub portile din fata bisericii, fiind necesara demolarea chiliilor. Din vechile cladiri a ramas numai un foisor, zidurile si turnul de aparare de la nord si est de biserica. Cupola si o parte din altar au fost daramate in 1916-1918 si refacute intre anii 1923-1925. Ultima restaurare a acestui monument istoric s-a facut in anul 1960 de catre Directia Monumentelor Istorice. Pictura este lucrata in fresca, altarul fiind pictat in 1761 de pictorii Radu, Mihail si Iordache, iar naosul si pronaosul in 1835 de staretul Irinarh.
Biserica este inalta, cu ziduri foarte groase din piatra. Interiorul este compartimentat in altar, naos si pronaos; are doua turle, una pe naos si a doua pe pronaos. Zidurile exterioare au alternanta de tencuiala si caramida aparenta. De jur imprejur se afla un brau inflorat prin vopsele.

Manastirea Bistrita

Pisania: „†Sfanta aceasta si dumnezeiasca manastire pomeneste-se a fi zidita din temelie de Barbu banul Craiovescul carele aici si ingerescul cin al calugaririi mai pe urma au luat…” (1683). Ctitorie a boierilor Craiovesti Manastirea Bistrita dateaza din jurul anului 1490. Insa prima atestare documentara a manastirii se pastreaza in „Hrisovul de danie” datat 16 martie 1494 apartinand lui Vlad Voda Calugarul. Din 1497 marele ban Barbu Craiovescu a adus de la Constantinopol moastele Sfantului Grigorie Decapolitul (780-842). A fost puternic avariata de expeditia condusa de Mihnea cel Rau in 1509.

Dupa inlaturarea acestuia, banul Barbu, cu sprijinul lui Neagoe Basarab o reface intre 1515-1519. Pictura a fost atribuita mesterilor zugravi Dumitru, Chirtop si Dobromir de numele carora se leaga si fresca Manastirii Dealu de langa Targoviste si executarea lucrarilor in piatra de la ansamblul Curtea de Arges.Din ctitoria Craiovestilor astazi se mai pastreaza bisericuta Bolnitei (1520-1521). Avand o impresionanta fresca interioara din traditia paleologa tarzie cand incepeau sa patrunda in Balcani elemente artistice folosite de iconografii cretani, biserica este inchinata „Schimbarii la fata”.Ulterior vornicul Serban Cantacuzino i-a adaugat un pridvor deschis, de zidarie pe stalpi de piatra, zugravit de Iosif ieromonahul si Harinte, in stil brancovenesc (1710).

De remarcat faptul ca in complexul monahal de la Bistrita s-a instalat prima tiparnita din Tara Romaneasca, a ieromonahului Macarie, precum si o legatorie de carti bisericesti. Aici - dupa opinia unor cercetatori - s-a tiparit in 1508 Liturghierul slavon al calugarului Macarie, prima carte tiparita pe pamant romanesc.Ieromonahul Eftimie, egumen al manastirii a redactat in limba romana primul act manastiresc, cunoscut sub numele de Zapisul lui Eftimie 1573. Un alt reprezentant al scolii slavo-romane este ieromonahul Mihail Moxa care in 1620 tipareste Cronica Universala iar in 1640 Pravila de la Govora.In anul 1683 domnitorul Constantin Brancoveanu daruieste manastirii un policandrul ornat cu oua de strut, lucrat la Viena, mai multe obiecte de cult, carti liturgice si clopotul mare care cantareste 800 kg.

Tot acum a fost reparat intreg complexul monahal, asezamant zugravit in 1820 de banul Grigore Brancoveanul.Un puternic cutremur din 1838 va afecta intreaga constructie ce va fi restaurata timp de 10 ani, incepand cu 1846 in timpul domnitorului Gheorghe Bibescu si terminand la 15 august 1855 in timpul domnitorului Stirbei Voda, cand a fost sfintita biserica mare inchinata Adormirii Maicii Domnului.Pictura noii biserici, construita in stil neogotic, a fost executata de Gheorghe Tattarescu in 1850, o pictura realista monumentala cu registre largi.Dupa 1877 au functionat in manastire diferite asezaminte monahale.

In 1948 a fost transformata prin hotararea Sfantului Sinod in manastire cu obste de maici, iar apoi prin decretul 410/1959 desfiintata.In 1984 se incepe un amplu proces de revigorare a vietii monahale sub indrumarea Prea Sfintitului Gherasim organizandu-se un centru de conservare si restaurare a bunurilor de patrimoniu: icoane si carti. Din 2003 se va deschide in incinta manastirii Bistrita si un Muzeu al tiparului si cartii bisericesti valcene.Are posibilitati de cazare foarte bune.

Manastirea Surpatele

Ansamblul manastirii Surpatele, situat in comuna Francesti, satul Surpatele, judetul Valcea, la 12 km de gara Babeni si la 3 km de manastirea "Dintr-un Lemn", este datat la inceputul secolului al XVIII -lea fiind inscris in lista . Manastirea este ridicata pe locul altei biserici ctitorita in timpul lui Neagoe Basarab, de Tudor Dragoescu si fratele sau Stanciu, boieri din neamul Buzestilor. Intre anii 1703-1706, Doamna Maria, sotia Domnitorului Constantin Brancoveanu, a refacut din temelie , totodata zidind in jurul ei toate cladirile necesare unei importante manastiri. Aceasta are hramul "Sfanta Treime". Mai tarziu, in 1815 a fost reparata si repictata de zugravul Gheorghe Gherontie din Hurezi.

Pana in anul 1872, Manastirea Surpatele a avut o bogata activitate, atat in plan duhovnicesc, cat si in domeniul cultural - artistic: au functionat ateliere bisericesti, iar scriitorul si muzicologul Anton Pann a activat aici si la -un Lemn ca profesor de muzica si ca traducator de carti religioase in perioada 1837 - 1850.
In urma secularizarii averilor manastiresti precum si din cauza lipsei de fonduri, dupa anul 1872 manastirea se inchide, ajungand intr-un grad mare de ruinare, iar calugaritele se muta la Manastirea dintr-un lemn. A functionat insa pana in1927 ca biserica parohiala.
In anul1927, Comisiunea Monumentelor Istorice, restaureaza tot complexul monahal, lucrare care se termina in anul 1935, amenajandu-se si chilii pentru 17 maici. In anii 1958-1959 au fost aduse asezamantului multe imbunatatiri, iar dupa 1984, Biserica a fost consolidata si invelita cu tabla de plumb, din indemnul si sub conducerea P.S. Gherasim al Eparhiei Ramnicului.

Biserica Manastirii Surpatele este un monument tipic de arhitectura brancoveneasca. Interiorul este compartimentat in altar, naos (mult mai spatios decat pronaosul) si pronaos. Naosul este despartit de pronaos printr-un zid gros cu o mare deschidere in mijloc. Usa de lemn de la intrare este frumos sculptata de Filip tamplarul, dupa cum arata insemnarea din jurul ei.
Pridvorul este deschis, sustinut de opt coloane mari din piatra. Are plafonul frumos pictat. Tampla bogat sculptata, poleita cu aur si icoanele de mare pret, este un adevarat exemplu de arta brancoveneasca. Turla este mare, asezata pe naos. Peretii, in exterior, au trei braie mediane, cel din mijloc mai gros, torsionat si frumos ornamentat.

Manastiri din Judetul Valcea - Arnota

Ctitorita de Matei Basarab in 1633-1634, cu hramul ”Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil”, pe temelia unei biserici mai vechi, fiind situata la 37 km de Rm. Valcea, aproape de Manastirea Bistrita. Conform unei legende, Matei Basarab a zidit manastirea aici deoarece, inainte de a fi domn, gasise scapare in aceste locuri, ascunzandu-se in niste stufarisuri, fiind urmarit de turci.Cercetarile din anul 1974, efectuate sub egida Directiei Monumentelor Istorice, au permis sa se constate ca la temelia actualei biserici se gasesc urmele altor biserici inca nedatate, care vor fi existat aici.Pridvorul cu turla i-a fost adaugat de catre Constantin Brancoveanu, la inceputul domniei lui, odata cu reparatiile, in anii 1705-1706. Tot el ii reconstruieste catapeteasma, o adevarata opera de arta sculpturala, in stil brancovenesc (din 1913 se afla la muzeul din Bucuresti) si renoveaza pictura, fara sa o inlocuiasca pe cea originala.Usa bisericii, sculptata in lemn de castan, are o inscriptie in limba slavona, in care se spune astfel: ”Aceste usi le-a facut Constantin Brancoveanu vel-logofat”. Ele pastreaza pictura originala ”dreasa” sub evlaviosul domn, cand s-a zugravit si pridvorul, pe care tot el il adaugase, pictura care nu a rezistat pana astazi. Pictura initiala are o mare valoare artistico-documentara, foarte valoros fiind si portretul lui Matei Basarab, realizat in 1644 de zugravul Stroe din Targoviste.

Biserica manastirii este o constructie mica, cu o linie simpla si sobra, fiind realizata dupa un plan trilobat, cu abside poligonale si pridvor deschis. Deasupra naosului este asezata o turla inalta, iar pe pridvor o este o alta turla mai mica, cea din timpul lui Brancoveanu. Fatadele au fost impartite cu ajutorul unui brau din caramida aparenta in doua registre: cel inferior, in care se observa frumoase firide rotunjite si cel superior, in care s-au realizat ocnite adancite. Peretii si turlele sunt infrumusetate cu ornamente din caramida aparenta.Renovarea bisericii s-a facut intre anii 1852-1856, de catre domnitorul Barbu Stirbei, care a daramat chiliile vechi din vremea lui Matei Basarab, deja ruinate si ridica aici alte cladiri, dupa planul unor arhitecti straini.In anul 1934 s-au mai zidit unele chilii care exista si astazi, intr-una fiind amenajat un mic muzeu in care au fost expuse odoarele manastirii, iar intre anii 1954-1958 a fost consolidat intregul asezamant monahal si s-au introdus instalatii de apa si incalzire.In pronaosul bisericii actuale se afla doua morminte: mormantul lui Matei Basarab, mort la 9 aprilie 1654, ingropat mai intai la Targoviste si adus apoi la Arnota, dupa rascoala Seimenilor, si mormantul lui Danciu vel-vornic, tatal lui Matei Basarab, fost ostean al lui Mihai Viteazul, cazut in timpul luptelor din Transilvania, duse alaturi de eroul de la Turda, inmormantat in anul 1604 la Alba-Iulia, ramasitele lui pamantesti fiind aduse la Arnota in 1648.Aceasta frumoasa manastire, prin pictura, arhitectura si sculptura sa, poate fi considerata unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice si de arta religioasa din tara.

Manastiri din Judetul Arges - Manastirea Negru Voda

Manastirea Negru Voda se afla in orasul Campulung-Muscel, in judetul Arges. Aceasta a fost ctitorita in anul 1215, prin traditie de catre Radu Negru Voievod. Mai apoi, a fost rezidita de Basarab I si fiul sau, Nicolae Alexandru. Aceasta va fi recladita de Matei Basarab, cand devine si manastire.

Manastirea Negru Voda reprezinta cel mai important ansamblu monastic din Muscel. In componenta ei intra Paraclisul Domnesc al curtii voievodale, ulterior Biserica mare a manastirii, Biserica mica - bolnita - din primul sfert al veacului al XVIII-lea, Turnul clopotnita de la intrarea in incinta - secolul al XVII-lea, Casa Domneasca - secolul al XVII-lea construita pe vechi temelii din secolul al XIV-lea, Casele egumenesti - secolul al XVIII-lea, anexa casei domnesti si chiliile de la inceputul secolului al XIX-lea. Aici se mai afla si Hanul-Bazar al manastirii, disparut inca din 1746.

Al doilea ctitor al manastirii, Matei Basarab (1635-1638) reface din temelii lacasul transformand vechea biserica intr-o , prin hrisovul din 10 august 1647, in acelasi an fiind construit si Turnul clopotnitei, inalt de 35 metri, avand functia de poarta de incinta dar si de fortificatie cu caracter militar, fiind prevazut cu metereze. Gangul boltit pastreaza si astazi masivele porti din stejar care se izvorasc cu o grinda de proportii, avand incrustate adanc inscriptii mentionand data de 1749.
Voievodul Matei Basarab, restaurand in anii 1635-1636 manastirea Negru Voda, vechea ctitorie a Basarabilor distrusa de cutremur in 1628, a gasit potrivit sa aduca tipografia daruita de mitropolitul Petru Movila, tiparind, in 1642, prima carte in cu continut moral-filozofic: "Invataturi peste toate zilele, pe scurt".

Manastiri din Judetul Arges - Mănăstirea Nămăieşti

Mănăstirile Nămăieşti, Corbii de Piatră şi Cetăţuia lui Negru Vodă sunt două din cele trei aşezăminte monahale rupestre ce alcătuiesc un triunghi echilateral cu latura de 20 km. Prima se află în comuna Corbi, pe şoseaua Câmpulung-Domneşti, a doua la 10 km de Câmpulung Muscel, iar cea de a treia pe şoseaua Câmpulung-Târgovişte, în comuna Cetăţeni.

Aşezată la 5 km NE de Câmpulung, biserica este de piatră, în întregime săpată în stâncă de mâini necunoscute, datată din prima jumătate a sec. XVI (1547). Pe pereţii bisericii se pot vedea picturi murale neîndemânatic realizate, cu figuri de sfinţi şterse în pridvorul sudic, interiorul este nepictat, cu icoane atârnate pe pereţi; podoabe; Aici se află icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, atribuită de tradiţie Evanghelistului Luca, înrămată în argint la 1798, litografiată în 1871 de Maior Papa Zogeu; O cruce veche din 1601, ridicată lângă turlă de Radu Postelnicu; Tot aici se găsesc hrisoave cu proprietăţi din anii 1542 şi 1572, cărţi vechi; casă memorială G.Topârceanu; ateliere de covoare şi macrameuri, mausoleul din Mateiaş, închinat eroilor din primul război mondial (AAB, 1941; Efrem Enăchescu, 1938).

Mânăstirea Nămăieşti se află într-o zonă cu străvechi urme istorice şi de un pitoresc deosebit, ascunsă într-o stâncă, la altitudinea de 765 m. Nu se cunosc date exacte privind întemeierea schitului, dar legende transmise oral, din moşi-strămoşi, în satul Nămăieşti pomenesc şi numele domnitorului Negru Vodă, acelaşi cu cel care a poruncit construirea mânăstirii din balada Meşterul Manole (Curtea de Argeş).Potrivit acestor legende, trei ciobani au ajuns cu oile pe stânca în care se află astăzi mânăstirea. Înnoptând în aceste locuri, au avut toţi trei acelaşi vis: în dangăt de clopot, fiecăruia dintre ei i s-a arătat un înger care i-a spus că în acea stâncă se află o icoană zugrăvită după chipul adevărat al Maicii Domnului.

Dimineaţa, trezindu-se, şi-au spus unul altuia visul avut, s-au înfricoşat şi au hotărât să se mute pe un versant alăturat. Visul s-a repetat în noaptea următoare, iar în a treia noapte li s-a arătat chiar Maica Domnului, care i-a dus la o stâncă anume şi le-a arătat intrarea în grotă, spunându-le să facă un locaş de închinare acolo unde vor găsi icoana. Hramurile alese de ei au fost al Intrării în Biserică a Sfintei Fecioare Maria (21 noiembrie) şi al Izvorului Tămăduirii (în prima vineri de după Sf. Paşti). Se crede că tot atunci le-a spus Maica Domnului ca numărul vieţuitorilor din mânăstirea ce se va întemeia aici să fie întotdeauna 33 (anii trăiţi de Mântuitorul Iisus pe pământ).Icoana despre care se spune că a fost găsită în stâncă de cei trei ciobani se pare că este una dintre cele mai vechi din toată creştinătatea.

Se crede că este una dintre cele 12 icoane pictate de Sf. Apostol şi Evanghelist Luca la dorinţa Maicii Domnului, care le-a destinat celor 12 Apostoli ce urmau să plece la propovăduirea Evangheliei. Pe aceste locuri, icoana a fost adusă de Sf. Apostol Andrei, care a propovăduit în Dobrogea şi a plecat apoi spre Dacia Superioară, făcând popas lângă un templu păgânesc, închinat zeului Zamolxes. Apostolul Andrei, care crezuse că în grotă trăieşte un slujitor al zeului, pe care-l va creştina, nu găseşte pe nimeni în grotă şi s-ar fi adresat celor cu care călătorea: Nemo est (Nu este nimeni), de unde numele Nămăieşti.

Apostolul a coborât în grotă şi a lăsat icoana în partea de nord, aproximativ pe acelaşi loc în care se află acum în biserica mânăstirii.În 1798, icoana a fost ferecată în argint de Enache Postelnicul, iar în 1913 soţia unui general din armata română a pus să i se facă o ramă de argint.În timpul primului război mondial (1916-1918, pentru România), biserica, stăreţia şi o parte din chilii au luat foc din cauza bombelor căzute în zonă. Sergentul Ion Mustaţă a fost acela care a salvat icoana Maicii Domnului, împreună cu puţine cărţi şi odoare bisericeşti. A mărturisit mai târziu că s-a trudit o noapte întreagă să stingă focul, dar spre dimineaţă, flăcările s-au stins dintr-o dată când au ajuns lângă icoană. În afara bisericii, lângă peretele stâncos, se află mormintele unor preoţi care au slujit în secolele al XIX-lea şi al XX-lea în biserica mânăstirii, precum şi al mamei pictorului I.D. Negulici (secolul XIX), schimonahia Pelaghia Negulici.

Manastiri din Judetul Arges - Manastirea Curtea de Arges

Mănăstirea a fost construită de Neagoe Basarab (1512 - 1517) pe locul vechii mitropolii (1359). Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumaţi. Ea este păstrată fragmentar în Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. Reparată de câteva ori, biserica a fost restaurată (1875 - 1886) de arhitectul francez André Lecomte du Nouy, discipol al lui Eugene Viollet-Le-Duc, care i-a adus şi unele modificări care au diminuat valoarea istorică a monumentului. Construită din piatră făţuită şi profilată, biserica are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii Vodica II, reluat şi în alte construcţii (mitropolia din Bucureşti, biserica fostei mănăstiri Cotroceni, manastirea Tismana etc.).
Printre cele mai vechi aşezări de care vorbeşte istoria noastră se numără şi Curtea de Argeş cu împrejurimile ei. În veacul al XIII-lea, înalta cetate a Poenarilor, cu fortificaţiile sale de piatră şi puţul care o lega direct cu albia râului de jos, făcuse să ajungă, până departe, faima acestor locuri; iar pe la jumătatea secolului următor, curtea Basarabilor şi biserica "Sfântul Nicolae Domnesc" răsfrâng această faimă asupra întregii aşezări adunată cu timpul în preajma lor: Curtea de Argeş de mai târziu.
După documente şi inscripţii, ca şi din mărturiile săpăturilor arheologice, istoria acestui străvechi ţinut voievodal, chiar dacă nu consemnează data precisă când s-au grupat aici întâiele centre locuite, face însă dovada că: aceste centre s-au dezvoltat îndeajuns de repede, pentru ca, pe la jumătatea veacului al XIV-lea, să ateste deopotrivă cu existenţa unui scaun Domnesc, şi pe aceea a unei însemnate organizări bisericeşti. Astfel asociate, puterea statală şi cea religioasă împodobesc valea Argeşului cu fapte de arme şi locaşuri de închinare, care-i păstrează intactă funcţia ei spirituală, chiar atunci când capitala se muta la Târgovişte.

Statuia lui Neagoe Basarab Curtea de Arges
Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeşul voievodal, de bună seamă că biserica înălţată de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasă construcţie de artă şi arhitectură bisericească.
Începută în 1514 din vrerea lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de frumos lucrările ei s-au încheiat trei ani mai târziu, aşa încât la 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar să vorbească de "mănăstirea domniei mele de la Argeş", şi să-i hărăzească "vama ce este la Ocna Mică de la Târgovişte..". Ascultând nu numai legenda, ci şi unele ştiri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsă de zile, zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veşnice a lui Neagoe Basarab.

Mănăstirea Curtea de Argeş, nişă peste intrare cu mozaic semnat de arh. Lecomte în 1885
Aşadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumaţi (1522-1529), odată urcat pe scaun, a consfinţit continuarea decorării aşezământului, prin pisania din 10 septembrie 1526, care menţionează şi numele lui Dobromir zugravul.
După toate izvoadele, Neagoe Basarab a clădit biserica sa pe fundaţiile unui locaş mai vechi, care nu fusese altul decât sediul primei Mitropolii a Ţării Româneşti. Pe aceasta, Neagoe găsind-o "dărâmată şi neîntărită .. a zidit-o şi înălţat-o din temelii", fapt pe care un cronicar al înfăptuirilor marelui voievod, Gavriil Protul, îl întăreşte. În această formă, biserica Mănăstirii Curtea de Argeş cunoscută din 1793 sub denumirea de "Biserica Episcopală", când a devenit reşedinţa Episcopiei Argeşului, rămâne, pentru arhitectura veacului al XVI-lea, dacă nu monumentul cel mai de seamă, una dintre cele mai reprezentative construcţii al sale.
Ca atare o pomenesc documentele şi o amintesc toţi călătorii străini, care şi-au aflat adăpost în chiliile ei. Unii dintre ei, ca Paul de Alep, în 1654, considera vechea aşezare a lui Neagoe drept "una din minunile lumii". Aceleaşi cuvinte de înaltă preţuire le notează, în 1794, şi englezul Robert Ainslie şi - mai târziu - pictorii Bouquet şi Lancelot, ale căror însemnări de călătorii şi stampe au făcut să circule şi în afara graniţelor ţării faima mănăstirii lui Neagoe Basarab.
După unele refaceri parţiale şi întregiri în timp ale ansamblului sau, vătămată şi de un puternic incendiu, Biserica Episcopală Curtea de Argeş a fost refăcută - astfel după cum se vede astăzi - de arhitectul francez Andre Lecomte du Nouy şi de arhitectul român Nicolae Gabrielescu, inspectorul lucrărilor de restaurare, în a doua jumătate a secolului trecut. A fost isprăvită în anul 1885 şi sfiinţită la 12 octombrie 1886.

Manastiri din Judetul Arges - Manastirea Robaia

Manastirea Robaia, aflata in comuna Musatesti din judetul Arges, la o distanta de 25 de kilometri nord-est de , este o vatra de sihastrie atestata documentar inca din secolul al XIV-lea. Numele de Robaia provine de la un atac al turcilor care au intrat in aceasta biserica si au luat oamenii robi in noaptea de inviere.
Din documentele vremii aflam urmatoarele informatii despre acest locas de cult: prima biserica din lemn este atribuita banului Armega iar biserica din piatra construita de Sava Sifarul in anul 1644 va fi restaurata de Episcopul Iosif I al Argesului.
Pustiita de vreme, aceasta va fi refacuta intre anii 1843-1868 de catre Teodosie, Visarion si Naum monahul. Au mai avut loc cateva renovari si refacere a picturii, care ramane una dintre cele mai frumoase picturi din Muntenia. Biserica va fi repictata in anii 1848, 1901 si 1951.Cum am amintit sumar, pe locul unei biserici de lemn ctitorite de catre banul Armega, in secolul al XVI-lea, s-a inaltat, prin osardia unui Sava din Furculesti si a sotiei sale, Livera, inainte de anul 1644, o biserica de zid, in jurul careia s-a injghebat asezamantul monahal de la Robaia.
Biserica Sfantul mare mucenic Gheorghe a asezamantului, a dainuit peste veacuri, prin grija episcopului carturar al Iosif I al Argesului cat si a staretilor obstii si a arhiereului Nichita Duma, care au consolidat-o, i-au adaugat pridvorul in anul 1857 si au inzestrat-o cu: chilii, clopotnita - in 1857 - si staretie - in 1935.
Manastirea Robaia a fost locul de refugiu al Sfantului Cuvios Marturisitor Sofronie de la Cioara, care a trait intre anii 1764 si 1766, fiind pilduitor luptator pentru apararea credintei ortodoxe in Transilvania si praznuit pe 21 octombrie. Silit sa paraseasca Ardealul framantat de miscarea - coordonata de el - pentru pastrarea credintei stramosesti a romanilor transilvaneni, Sfantul Sofronie de la Cioara, in vremea cat a stat la Robaia, a adoptat, ca principiu de organizare a obstii monahale, paisianismul - curent de regenerare a spiritualitatii crestine.
Manastirea a mai servit si drept chinovie pentru ultimii ani de viata ai pictorului Parvu Mutu, impatimitul de frumos vesnicit in scenele pictate prin atatea lacasuri de adanca simtire romaneasca. Trecand la monahism - sub numele Pafnutie - s-a stins in anul 1735, cu vrerea sa cea din urma de a fi inhumat in vatra de nemurire a Robaii.

Manastirea Robaia a devenit astfel un centru de iradiere culturala, prin copistii de manuscrise: Partenie ieromonahul - Mantuirea pacatosilor, si Dorotheu ieroschimonah - Scara Sfantului Ioan Scararul.
Asezamantul monahal de la Robaia a renascut, prin grija episcopului ctitor Calinic Argeseanul, imbogatindu-se, in ultimii ani, cu: cladirea chiliilor vietuitoarelor din obste, cu noua staretie, cu podoaba innoita a picturii murale din biserica si cu mobilier de cult daltuit in lemn.