sâmbătă, 31 octombrie 2009
Muzeul Grigore Antipa
Adapostit in cladirea Colegiului „Sf. Sava” si condus in perioada 1837-1859 de Carol Wallenstein de Wella, austriac de origine croata, profesor de desen la Colegiu, muzeul a avut initial un rol didactic. Sub coordonarea noului director, taxidermistul italian Carlo Ferreratti (1860-1867) a inceput o perioada de imbogatire a colectiilor atat prin achizitii cat si prin donatii din tara si strainatate. In 1867 a fost numit director profesorul universitar Gregoriu Stefanescu care la cele 4000 de piese zoologice si minerale a adaugat noi colectii de geologie si paleontologie.
In anul 1893, Take Ionescu, ministrul Cultelor si al Instructiunii Publice, l-a numit pe doctorul Grigore Antipa – abia revenit in tara dupa studiile in Germania – in functia de director al Sectiei de Zoologie a Muzeului. Din 1903, Grigore Antipa a inceput demersurile pentru construirea unui local special, destinat unui „muzeu de Istorie Naturala demn de capitala tarii”.
In perioada 1904-1906, sub directa indrumare a lui Grigore Antipa a fost construita cladirea „de la Sosea”, actualul sediu al muzeului (in prezent, monument de arhitectura).
Planurile au fost facute de inginerul Mihail Roco iar fatada desenata de arhitectul Grigore Cerchez. Pe frontonul cladirii se gasea grupul statuar reprezentand stiinta Zoologiei realizat de sculptorul Dimitrie Paciurea si distrus de cutremurul din 1940. Este primul edificiu din Romania inceputului de secol XX, construit in scopul de a deveni muzeu.
Puteti intra pe http://www.antipa.ro/ptur.php si sa faceti turul virtual al Muzeului.O idee excelenta!!!!!!!!!!
Muzeul Taranului Român
Muzeul Taranului Român, infiintat la 5 februarie 1990, este continuatorul unor traditii muzeale datand inca din anul 1875 cand a fost constituita, pe langa Muzeul National de Antichitatii, prima sectiune de arta textila cu "lucrari facute la tara", dupa cum propusese criticul literar Titu Maiorescu. La 11 octombrie 1906, ca urmare a stradaniilor numeroaselor pesonalitati ale vremii, este infiintat un muzeu autonom al artei populare românesti. In functia de director a fost numit Alexandru Tzigara-Samurcas, un eminent istoric de arta datorita caruia institutia va dobandi un statut stiintific si cultural prestigios.
Ulterior, in anul 1912, pe locul fostei Monetarii si al Palatului Mavrogheni, s-a pus piatra fundamentala a Muzeului de Arta Nationala. In documentul de infiintare, semnat de Regele Carol I si coborat la temelia edificiului, s-a consemnat faptul ca acest muzeul era necesar "spre a cinsti arta stramoseasca cu un adapost vrednic de insemnatatea sa". Proiectul si conduceerea lucrarilor au fost incredintate arhitectului N. Ghica-Budesti.
Cladirea, ilustrare a stilului neoromânesc inspirat din traditia brancoveneasca, dispusa in forrma incintelor de tip monastic, a fost finalizata in anul 1941, luand infatisarea aactualului monument de arhitectura care este sediul Muzeului Taranului Roman. Zidaria aparenta din caramida rosie, arcadele si elementele traforate, foisorul amintind de clopotnitele vechilor manastiri, confera cladirii somptuozitatea unui adevarat palat al artei.
Piesele aflate in patrimoniul muzeului, in numar de aproape 90.000, constituie cea mai bogata colectie de arta populara din România. Acest autentic tezaur de interes national si international este depozitat dupa riguroase criterii stiintifice. Ratiuni practice si legi de conservare au impus structurarea patrimoniului in urmatoarele colectii:
- ceramica (18.000 piese),
- port popular (20.000 piese),
- tesaturi pentru interior (10.000 obiecte),
- lemn, mobilier, feronerie (8.000 obiecte),
- scoarte (2.500 piese),
- obiceiuri (8.000 exponate),
- mostre (5.000 obiecte),
- exponate religioase (3.000 piese, la care se adauga si cele sase biserici din lemn conservate "in situ" sau prezentate in expunere),
- tari straine (4.000 exponate provenite din schimburi internationale).
Sub indrumarea directorului Horea Bernea, reprezentant de seama al artelor plastice românesti, in cadrul muzeului isi desfasoara activitatea specialisti etnografi constituind un colectiv cu structura multisiciplinara.
Institutia a primit, intre altele, distictia "Muzeul European al anului 1996".
Autentica pagina a memoriei si biografiei nationale, muzeul a randuit, ca intr-o carte marturisitoare de neam, dovezile materiale si spirituale, vechi si noi, ale acelui "fel de a fi" al românului, ramas statornic din mosi-stramosi.Muzeul Satului
Adresa: | Sos. Kiselef nr. 28, Bucuresti | |||
Telefon: | 617.17.32, 617.59.29 | |||
Fax: | 317.90.68 | |||
Program: | Luni: | 9-17 | ||
Marti-Duminica: | 9-17 | |||
9-20 | ||||
Muzeul de arta si Istorie al Bucurestiului
Sediul Central : Bd Bratianu nr.2, tel.315 6858
Muzeul Municipiului, infiintat in 1921, are un patrimoniu de peste 400.000 de obiecte a caror tipologie diversificata surprinde profilul asezarii de-a lungul secolelor, din erele preistorice pana in prezent, atest�nd fapte, evenimente, portrete de personalitati care dau continut memoriei orasului.
O NOUA ROMANIE
Ghidul fructelor de toamna
Informatii nutritionale: fibre si vitamina C
Cum le alegi: tari, fara lovituri
Pastrare si preparare: se pastreaza la temperatura camerei aproximativ o saptamana si la frigider 6 saptamani. Pentru a servi feliile de mere, decojeste-le si pune zeama de lamaie la suprafata pentru a impiedica decolorarea lor.
Sfaturi utile: ideale pentru salate; adauga-le in mancarurile de orez; gatite sunt delicioase in prajituri, tarte sau in sosuri pentru carnea de pui si porc.
Bananele
Informatii nutritionale: vitamina B6, C, fibre, potasiu
Cum le alegi: coaja trebuie sa fie galbena, cu foarte putine pete maronii.
Pastrare si preparare: se pastreaza la temeratura camerei pentru a continua procesul de coacere, insa nu mai mult de o saptamana. Poti sa congelezi bananele foarte coapte pentru a le folosi la tarte.
Sfaturi utile: stropeste bananele cu zeama de lamaie pentru a impiedica decolorarea. Pentru un desert delicios: stropeste banana cu zeama de portocala si pune-o pe gratar.
Clementinele
Informatii nutritionale: vitamina C, fibre si folati
Cum le alegi: alege-le pe cele mai grele, in ciuda dimensiunii
Pastrare si preparare: rezista aproximativ o luna in frigider
Sfaturi utile: excelente in salate, precum si in combinatie cu carnea de pasare
Macesele
Informatii nutritionale: vitamina C si fibre
Cum le alegi: culoarea rosu-inchis, sa fie tari si proaspete
Pastrare si preparare: rezista 2 saptamani la pastrare in frigider.
Sfaturi utile: excelente pentru asortarea unui sos, folosite ca si umplutura sau in prajituri.
Strugurii
Informatii nutritionale: vitamina C
Cum le alegi: boabe tari si bombate
Pastrare si preparare: nu-i pastra mai mult de o saptamana in frigider
Sfaturi utile: adauga-i la salate sau serveste-i impreuna cu branza sau alune
Grepfrutul
Informatii nutritionale: vitamina C, fibre si folati
Cum le alegi: sa fie greu, tare si cu coaja subtire
Pastrare si preparare: la temperatura camerei rezista pana la 10 zile, iar in frigider aproximativ 2-3 saptamani
Sfaturi utile: adauga la salata de legume sau fructe; este delicios impreuna cu carnea de peste
Kiwi
Informatii nutritionale: vitamina C si fibre
Cum le alegi: trebuie sa fie tare
Pastrare si preparare: la temperatura camerei rezista 3-5 zile; congeleaza fructele de kiwi in pungi de plastic, timp de 2-3 saptamani.
Sfaturi utile: stropeste carnea cu kiwi inainte de a o gati pentru mai multa savoare; in salate si tarte. Este delicios in combinatie cu sunca.
Portocalele
Informatii nutritionale: vitamina C, fibre si folati
Cum le alegi: tari, cu coaja subtire pentru a le stoarce si cu coaja mai groasa pentru a le consuma in stare naturala
Pastrare si preparare: se pastreaza la temperatura camerei o saptamana, iar la frigider mai mult
Sfaturi utile: potrivita pentru salate; este o combinatie buna impreuna cu ceapa, maslinele si castravetii
Perele
Informatii nutritionale: vitamina C si fibre
Cum le alegi: trebuie sa fie putin moi
Pastrare si preparare: la temperatura camerei pentru cateva zile, apoi in frigider inca 1-2 zile
Sfaturi utile: dupa ce le cureti, stropeste-le cu zeaza de lamaie ca sa nu se decoloreze; sunt perfecte pentru salate, prajituri, tarte. De asemenea, le poti servi impreuna cu branza.
Curmale
Informatii nutritionale: vitamina C
Cum le alegi: culoarea cojii trebuie sa fie rosu spre portocaliu, fara pete galbene; lasa-le sa se coaca intr-o punga de hartie impreuna cu un mar si o banana
Pastrare si preparare: se pasteaza in frigider si e indicat sa se consume in maxim 2 zile
Sfaturi utile: decojeste-le pentru a le consuma in stare cruda; le poti adauga in salate de fructe sau legume
Rodiile
Informatii nutritionale: vitamina C si fier
Cum le alegi: sa fie grele, coaja trebuie sa straluceasca
Pastrare si preparare: in frigider rezista 2 saptamani
Sfaturi utile: foloseste-le zeama pentru a da gust bauturilor si cremelor; poti face si un gem de portocale
Gutuile
Informatii nutritionale: vitamina C, B2 si fibre
Cum le alegi: cele galbene sunt coapte; evita-le pe cele cu pete maronii
Pastrare si preparare: apar foarte repede pete maronii pe coaja, insa nu afecteaza calitatea fructului; pastreaza-le in pungi de plastic in frigider timp de cateva saptamani
Sfaturi utile: gutuile sunt mai bune in gem
Mandarinele
Informatii nutritionale: vitamina C, fibre si folati
Cum le alegi: sa fie grele si fara pete maronii
Pastrare si preparare: se pastreaza la temperatura camerei cateva zile, iar apoi se pun la frigider
Sfaturi utile: sunt perfecte in salate de fructe si legume, insa fii atenta la samburi; le poti combina cu carnea de pasare
Castanele
Informatii nutritionale: vitamina C
Cum le alegi: coaja trebuie sa fie maronie, lucioasa
Pastrare si preparare: se pastreaza in frigider in pungi de plastic
Sfaturi utile: le poti praji, fierbe sau sa le adaugi la supe.
Caldarusa - Aquilegia vulgaris
A murit părintele Teofil Părăian de la Sâmbăta de Sus, unul din marii duhovnici ai României
Sâmbătă, 31 octombrie 2009, la Mănăstirea Brâncoveanu vor bate clopote de tânguire şi de veste nouă: românii au mai pierdut un duhovnic pe pământ, dar au câştigat un mijlocitor în Cer. În jurul orei 12.00 trupul părintelui va fi petrecut spre pământ în cântare de îngropăciune, iar sufletul părintelui se aşează întru Hristos cel înviat. Mare duhovnic şi cuvântător de Dumnezeu, bătrân frumos cu bucurie de copil, aspru şi mângâietor ca un părinte, Părintele se odihneşte după lunga sa trudă în slujirea lui Dumnezeu, a oamenilor şi în purtarea crucii. Repere bio-bibliografice despre Părintele Teofil Născut în 3 martie 1929, în satul Topârcea din judeţul Sibiu, din părinţii Ioan şi Elisabeta, părintele Teofil primeşte la botez numele Ioan. Este cel mai mare din cei patru fraţi şi de mic copil rămâne fără vedere. Din acest motiv face şcoala primară într-o instituţie specială de nevăzători din Cluj unde, între anii 1935-1940, face primele cinci clase. Întrerupe cursurile între anii 1940-1942, după care le continuă între 1942-1943 în Timişoara, la o şcoală specială de nevăzători. - continuare din pagina 1 – În anul 1943 se înscrie la Liceul Teoretic „C.D. Loga” din Timişoara, pe care îl absolvă, luându-şi bacalaureatul, în anul 1948. Tot în acest an devine student al Institutului Teologic din Sibiu, iar în anul 1952 obţine licenţa în teologie la acest institut. La 1 aprilie 1953 intră în obştea mănăstirii Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, iar la 15 august este tuns în monahism, primind numele Teofil. Maica Domnului îi rânduieşte ca, după 7 ani de ascultare ca monah, tot la 15 august, în anul 1960, să fie hirotonit diacon de către mitropolitul de atunci al Ardealului, Nicolae Colan.
Presimţind parcă înrâurirea pe care o va avea ca duhovnic asupra ardelenilor şi asupra tinerilor în mod special, Î.P.S. Antonie Plămădeală îl hirotoneşte preot şi îl hiroteseşte ca duhovnic în 13 mai 1983. Pe 8 septembrie, în anul 1988 primeşte distincţia de arhimandrit. Nu putem vorbi de viaţa părintelui Teofil fără să avem în vedere două nume care au avut un rol deosebit în viaţa părintelui: părintele Arsenie Boca şi părintele Serafim Popescu. Cu părintele Arsenie Boca s-a întâlnit în luna august a anului 1942, de la el primind sfatul rostirii rugăciunii lui Iisus, rugăciunea cu care se mântuiesc călugării: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Părintele Serafim Popescu a fost, timp de aproape 40 de ani, îndrumătorul duhovnicesc al părintelui Teofil. Începând cu anul 1990, părintele Teofil a conferenţiat în peste 40 de oraşe din întreaga ţară, fiind invitat an de an să le vorbească în mod special studenţilor, pentru a sădi cuvinte de mântuire în inimile lor.
Cuvântul luminii Pe lângă conferinţele susţinute în diferitele oraşe ale ţării, părintele Teofil a oferit credincioşilor hrană duhovnicească şi prin cărţile sale, care redau în cea mai mare parte predici, interviuri sau conferinţe susţinute de-a lungul anilor în toată ţara. Şi în această privinţă părintele Teofil s-a dovedit extrem de vioi, de harnic şi darnic, astfel încât a scos la lumină, pentru cei doritori de cuvânt odihnitor, de gânduri senine, sau de ospăţ duhovnicesc, mai bine de 23 de cărţi: Ne vorbeşte Părintele Teofil, Duhovnici români în dialog cu tinerii, Lumini de gând, Gânduri bune pentru gânduri bune, Prescuri pentru cuminecături, Cuvinte către tineri, Din vistieria inimii mele, Întâmpinări, Pentru cealaltă vreme a vieţii noastre, Veniţi de luaţi bucurie – o sinteză a gândirii Părintelui Teofil în 750 de capete, Darurile Învierii, Cuvinte lămuritoare – articole şi scrisori, Amintiri despre duhovnicii pe care i-am cunoscut, Maica Domnului – raiul de taină al Ortodoxiei, Să luăm aminte, Editura Reîntregirea, Cine sunt eu, ce spun eu despre mine, Hristos în mijlocul nostru, Credinţa lucrătoare prin iubire: predici la duminicile de peste an, Bucuriile credinţei, Gânduri senine, Sărbători fericite! – predici la praznice şi sărbători,Puncte cardinale ale Ortodoxiei – îndrumar duhovnicesc, Din ospăţul credinţei, Cum putem deveni mai buni. Mijloace de îmbunătăţire sufletească. Îndrumător ortodox, Gânduri de altădată pentru atunci, pentru acum şi pentru totdeauna. Dumnezeu să-l odihnească la loc bun pe părintele Teofil!
Tot ce trebuie sa stii despre plantele carnivore
despre plantele carnivore se spun foarte multe lucruri dar adevarul este ca ele au ajuns sa poarte aceasta denumire deoarece, traind pe soluri mai sarace in substante nutritive, au ales sa isi imbogateasca meniul cu cate o insecta. Cephalotus follicularis este o planta descoperita in vestul Australiei si reprezinta piesa de colectie pentru acest gen de plante. Ceea ce o face atat de deosebita este ca are o singura specie, difera doar culoarea palniei. Daca de obicei culoarea palniei este de obicei verde, atunci cand planta este tinuta mai mult in soare palnia devine rosie. Utricularia vulgaris se gaseste in Nordul Americii si in Europa. Utricularia vulgaris este intalnita in lacuri, in special in zonele de campie. Aceasta planta creste de obicei sub apa, dar florile sale se ridica la suprafata.
Animalele mici care cauta un adapost in frinzele de Utricularia ating perii senzitivi de pe marginea acestora iar in 0,0625 urna executa o miscare de dilatare, care produce sugerea apei si a animalului respectiv in interiorul urnei, prin indepartarea capacelului. O alta planta de acest gen este Nepenthes, aceasta se intalneste in padurile din Insulele Oceanului Indian, Ceylon, Borneo, Sumatra, Madagascar. Este o planta foarte deosebita, deoarece ulciorul plantei de Nepenthes este foarte mare, incat si un sobolan sau pasare s-ar putea ineca in el. Dionaea se gaseste in America de Nord si de Sud si este una dintre cele mai cunoscute planbte carnivore. Marginea frunzei acestei plante este prevazuta cu glande ce produc nectar al carui scop este de a atrage insectele.
Frunzele Dionaeaei formeaza o rozeta bazala, ficare dintre acestea are petiolul latit. Pe limba se gasesc trei perechi de peri senzitivi aflati de o parte si de alta a nervurii mediane. Pe marginea limbului se gasesc dinti lungi. Drosera capensis se gaseste in sudul Africii, este o planta carnivora perena cu frunze drepte, de pana la 6,5 cm lungime, mai subtiri la baza.
Frunzele sunt acoperite cu multe tentacule ce secreta o seva lipicioasa care atrage insectele; aceste tentacule se afla pe partea superioara a frunzelor si au un aspect umed, lipicios care se pare ca le face irezistible insectelor.
O astfel de planta costa aproximativ 400 ron si se poate achizitiona din diferite florarii printre care si elegantgift.ro.
sursa: collectorscorner.com.au, ecy.wa.gov, plantecarnivore.gradinamea.ro, plantoftheweek.org
Happy Halloween
Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranţilor irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deşi în unele ţări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows' Even, numele sărbătorii creştine a tuturor sfinţilor, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în ţările unde predomină creştinismul occidental — catolic şi protestant, deoarece în aceste culte creştine, ziua tuturor sfinţilor este sărbătorită pe 1 noiembrie. Specific pentru Halloween este dovleacul cioplit, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje şi colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o ameninţare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte ţări Halloween este serbat prin parade şi carnavaluri.
Azi aniversam
LA MULTI ANI cu sanatate
Sa petreceti o zi si o noapte,
Fericiti si indragostiti
Sa traiti si sa iubiti!
glitter-graphics.com
Indagra 2009
vineri, 30 octombrie 2009
Despre prietenie
Intelege ca prietenii vin si pleaca, dar nu trebuie sa ii pastrezi decat pe putini dintre ei, pe cei cu adevarat pretiosi. Pe masura ce imbatranesti, ai nevoie tot mai mult de oameni care te cunosteau inca din tinerete. Mary Schmich
Daca socotesti prieten pe cineva in care nu ai aceeasi incredere ca si in tine insuti, faci o mare greseala si nu cunosti valoarea adevaratei prietenii. Seneca
Prietenia inseamna o usa care se deschide doar pentru o anumita persoana. Antoine de Saint-Exupery
Vei intalni oameni care te vor uita. Vei uita oameni pe care i-ai intalnit. Dar uneori intalnesti oameni pe care nu ii poti uita. Aceia sunt prietenii tai. Anonim
Prietenie inseamna sa fii alaturi de prieteni nu cand au dreptate, ci atunci cand gresesc. Andre Malraux
Imi place sa stiu totul despre noii mei prieteni, dar nimic despre cei vechi. Oscar Wilde
Nu iti petrece timpul cu cineva care nu e dispus sa si-l petreaca cu tine. Gabriel Jose García Marquez
Un prieten adevarat te prinde de mana si iti atinge inima. Gabriel Jose García Marquez
Daca toti oamenii ar sti ce vorbesc altii despre ei, nu ar mai exista nici patru prieteni in lume. Blaise Pascal
Am invatat ca nu e nevoie sa schimbam prietenii daca intelegem ca prietenii se schimba. Kathy Kane Hansen
Nu judecati oamenii dupa cei cu care se aduna. Nu uitati ca Iuda avea prieteni ireprosabili. Ernest Hemingway
Un prieten este cineva care vine cand toata lumea a plecat. Grace Pulpit
Un prieten este o persoana care stie totul despre tine si inca te place. Elbert Hubbard
Toti oamenii te aud cand vorbesti; prietenii insa inteleg ce spui, iar cei mai buni prieteni sunt cei care pricep si ceea ce n-ai spus in cuvinte. Anonim
Un prieten este o persoana cu care pot fi sincer. In fata lui pot gandi cu voce tare. Ralph Waldo Emerson
Un prieten este cineva care te cunoaste aaa cum esti, intelege ce ai fost, accepta ce ai devenit si, cu blandete, te lasa sa cresti in continuare. William Shakespeare.
www.garbo.ro
Tehnici de seductie ale curtezanelor hinduse
Pe langa pregatirile pe care o curtezana trebuia sa le faca inainte de a cuceri un barbat, adica vestimentatia, cunoasterea tehnicilor kama sutra, a bunelor maniere si a diverselor arte si discipline, curtezana din traditia hindusa trebuia sa stie cum sa-si pastreze un barbat cat mai mult timp.
Asadar, ea trebuia sa para mereu indragostita si gata de orice sacrificiu pentru a satisface dorintele partenerului. Curtezanele hinduse recurgeau la tot felul de viclesuguri pentru a se face cat mai greu abordabile si pretioase, dar si pentru a parea extrem de indragostite. Unul dintre viclesuguri era sa-si minta amantul ca locuieste cu mama ei, foarte batrana si bolnava, iar aceasta se opune cu vehementa relatiei ei. In rolul mamei batrane curtezana gasea o doica sau o servitoare care intra in rol si ii urma indicatiile. Prin acest viclesug, curtezana dadea impresia ca face sacrificii pentru a se intalni cu respectivul amant. De asemenea, cand i se parea ca amantul s-a plictisit de ea, o aducea din nou in scena pe “mama cea batrana si bolnava”, care ii interzicea sa-l mai vada. Curtezana se prefacea foarte trista, daramata psihic, si ii facea amantului vizite “pe ascuns”, declarand ca nu poate sa traiasca fara el si ca o sa se otraveasca daca mama ei va sta in calea iubirii ei. De multe ori, mama era adusa la amant pentru a se arata cat mai clar ca ea se opune relatiei.
Cum il seducea o curtezana pe cel pe care si-l dorea amant cat mai mult timp?
- Primul pas era sa se arate cat mai pudica, cu frica de a-l privi in ochi si plina de emotie atunci cand el se afla prin preajma. Nu il lasa sa o dezbrace foarte repede si isi strangea coapsele atunci cand acesta incearca sa o atinga in diverse locuri.
- Urmatorul pas era sa ii laude cat mai mult abilitatile amoroase si sa se arate mirata de cat de multa experienta sexuala are el. Dupa acest pas, ii cerea cu o voce rusinata sa o invete cateva din tehnicile lui, ascunzand foarte bine faptul ca ea le stia deja. Asadar, lui nu-i ramanea decat sa se simta foarte bine in rolul de initiator in tainele sexului si sa fie mandru de cat de bine se pliaza ea pe dorintele lui sexuale.
- Curtezana incerca sa afle ce fantezii are el si apoi i le satisfacea, fara a-i respinge vreodata dorintele si fiind mereu la dispozitia lui. In momentele lui de oboseala si ingrijorare, il relaxa prin masaj, il tinea in brate si il mangaia pe tot corpul. Nu se arata vreodata reticenta la a experimenta noi pozitii.
- Pentru a-i da impresia ca se potrivesc foarte bine, curtezana trebuia sa fie vesela, ingrijorata sau trista, in functie de starile lui si sa il asculte mereu cu atentie, dand impresia ca sunt lucruri de maxim interes pentru ea. Ea isi impunea sa rada cu pofta la toate glumele spuse de el si sa il priveasca la un mod languros, incarcat de dorinta si pasiune.
- Curtezana nu trebuia sa fie patetica, sa cada in cine stie ce declaratii si drame, atunci cand el vorbea despre problemele cu sotia. Ea se manifesta mai mult prin gesturi, jocuri erotice si soapte incarcate de erotism si dorinta, pentru a-i sublinia diferenta dintre ea si sotia lui.
- Ea se straduia sa-i lase cat mai clara impresia ca si-ar da viata pentru fericirea lui, de aceea evita sa isi arate interesul pentru bani. Pentru a evita sa-i ceara bani direct ea recurgea la diverse cai ocolite, pretindea ca i s-au furat bijuteriile, ii lauda inteligenta si darnicia, se plangea ca sanatatea mamei ei este din ce in ce mai grava, vorbea despre castigurile uriase ale altor curtezane etc.
- Alaturi de aceste tehnici, curtezanele recurgeau la diverse leacuri pentru un chip cat mai fin, unguente pentru par, pigment negru realizat din plante pentru gene, uleiuri pentru corp, siraguri descantate de persoane vestite in magie, creme pentru buze mai rosii si voluptoase, solutii pentru curatarea si albirea dintilor.
joi, 29 octombrie 2009
Tendinte toamna iarna 2009 2010
Marc Jacobs a imaginat pentru Louis Vuitton, o colectie toamna-iarna 2009-2010, inspirata de perioada anilor ’80 si de acel look al tinerelor parizience, marcat de o usoara frivolitate si pretiozitate.
Mai mult decat atat, Marc Jacobs a tinut sa mentioneze cateva nume sonore care i-au servit drept exemplu pentru perioada avuta in vedere: Marie Seznec, Victoire de Castellane (care a lucrat pentru Chanel), Inès de la Fressange etc. Cu alte cuvinte femei puternice, cu abordari diferite ale stilului, care au insa in comun cateva trasaturi ridicate la nivelul de “icon”.
Dantela fina acopera rochiile mini din matase sau tafta si completeaza in mod armonios tinutele cu pantaloni din piele trei sferturi sau fuste conice. Negrul este secondat de accente de culoare, fuchsia, albastru electric sau topaz, in special atunci cand vorbim despre accesorii: esarfe lungi prinse in talie, funde din matase atasate taioarelor, manusi fara degete care urca spre cot.
Sezonul acesta in mod evident “supernaturalul” si “femeia eroina” se afla la loc de cinste, iar Marc Jacobs nu neglijeaza deloc tendintele creand tinute pentru divele zilelor noastre. Dovada ca piese vestimentare din colectia Louis Vuitton toamna-iarna 2009-2010 am vazut purtate de Rihanna, Madonna sau Jeniffer Lopez pe covorul rosu.
Umerii sunt accentuati puternic, imprimand forta si o anumita rigoare tinutei, iar jocul de texturi face ca intregul ansamblu sa devina mult mai interesant. Nu sunt pur si simplu niste linii trasate matematic cu creionul, ci unele atent gandite si transpuse in piese purtabile.
Sunt adaugate fronseuri, pliuri, materialele sunt usor drapate, iar volumele modifica din punct de vedere optic silueta. Cizmele trec de genunchi, capata irizatii metalice si se muleaza perfect pe gambele subtiri ale modelelor. Mai usor de purtat sunt cizmele medii, din velur, cu platforma de 3-4 cm si incheiate cu snururi late in partea frontala. Iar pentru seara sunt musai pantofii decupati in nuante electrice (mov, roz, alvastru, indigo), prinsi de glezna cu panglici satinate.
Linia sacoului capata noi valente in viziunea lui Marc Jacobs. Pe de o parte cambreaza puternic si pe de alta parte se joaca cu volumele in zona manecilor si a taliei, creand impresia de supradimensionat. Vorbim aici de extreme: scurt si stramt vs lung si lejer. Cate un stil pentru fiecare tip de eroina imaginat.
O fi momentul pentru inca un mall?
Avem 1.460 de vise pe an
Sursa : Cancan