sâmbătă, 18 ianuarie 2014

AŞA vei şti că l-ai întâlnit pe EL!



             Te vei lovi de oamenii nepotriviţi. Te vei strădui să fie bine şi să laşi mult de la tine. La un moment dat, vei avea impresia că nimic nu iese bine. Că nimeni nu e potrivit pentru tine. Atunci te vei întreba ce e în neregulă cu tine. Îţi vei spune că poate ţie nu îţi e dat să iubeşti. Că poate eşti prea pretenţioasă. Asta până când apare în viaţa ta EL.
 El nu cere de la tine mai mult decât poţi să-i oferi. Tu îi eşti îndeajuns.
El, pe lângă faptul că te iubeşte, te respectă. Iar respectul înseamnă că este conştient de femeia pe care o are.
El te face să zâmbeşti cu un zâmbet pe care nu l-ai mai avut până acum. E ACEL zâmbet.
El te încurajează şi-ţi oferă sprijin moral ca să-ţi urmezi visul, pentru că va crede în talentul tău.
El se interesează dacă ai mâncat, dacă te-ai îmbrăcat gros pentru că e frig afară, dacă ai dormit suficient şi dacă ţi-ai luat medicamentele atunci când eşti răcită.
El, deşi e obosit sau supărat, o să-ţi acorde din timpul şi gândurile lui, pentru că vrea să fii primul lucru cu care adoarme în gând şi se trezeşte.
El îţi spune că arăţi superb. Şi nu doar azi, mereu!
El renunţă să se uite la meciul de fotbal, dacă ştie că eşti supărată şi ai nevoie să vorbeşti despre asta.
El vorbeşte despre voi doi la viitor, ca şi cum asta ar fi singura variantă pe care o ia în calcul.
Unul din obiectivele lui este ca tu să nu mai plângi. Iar dacă plângi, să o faci de bucurie.
Deşi poate nu o să le înţeleagă, o să fie interesat de pasiunile tale şi o să te asculte povestind despre ele.
Lui nu o să-i fie frică să-ţi spună primul “te iubesc” , primul “mi-e dor de tine” şi nici să renunţe la tot pentru tine.
El nu o să grăbească lucrurile niciodată, dar nici nu o să le încetinească până când e prea târziu. O să acţioneze la momentul potrivit.
El o să ştie că Dumnezeu e important pentru tine, aşa că o să fie important şi pentru el.
El o să fie acel bărbat pe care ştii că nu poţi sta mult timp supărată, pentru că îţi e mai drag decât orice altceva.
Când ţi se întâmplă ceva, primul căruia vei vrea să-i povesteşti va fi el.
Lui nu-i va fi frică să-şi ceară iertare sau să recunoască că a greşit, pentru că va şti că doar un bărbat puternic poate să o facă.
Vei dori să spui întregii lumi despre el şi despre cât de minunat este.
Va fi cel mai bun prieten al tău, căruia nu-ţi va fi frică să-i împărtăşeşti nimic. Vei şti că împreună veţi găsi soluţii pentru orice.
Deşi sunteţi departe fizic, vei simţi că sufletele voastre sunt atât de aproape, încât aproape devin unul.
El o să fie acel bărbat care te va face să simţi că aşteptarea a luat sfârşit, pentru că ai găsit locuitor pentru inima ta.
El va însemna pentru tine prezentul şi viitorul.
Când te va privi, tot ce va dori să schimbe la tine va fi numele tău de familie. Cu a lui.

Sursa : http://alinailioi.ro/

AŞA vei şti că ai întâlnit-o pe EA!


        Orice bărbat care are un ţel şi un scop în viaţă, are nevoie de o inspiraţie. Ea poate intra în viaţa ta ca o inspiraţie ca să îţi împărtăşească momentele bune şi mai puţin bune, care să înjumătăţească povara sentimentelor, şi să dubleze momentele plăcute.
Ea poate să te facă să înţelegi că îi eşti atât de important, încât ce mănânci, ce porţi, ce vorbeşti, nu mai contează doar pentru tine, ci şi pentru ea.
Ea reuşeşte să-ţi demonstreze, fără să fie necesare cuvintele, că o viaţă care nu e trăită în doi, este o viaţă pustie.
Ea face din tine un bărbat mai bun, prin simplul fapt că are încredere în tine, în visele tale şi te sprijină în ceea ce faci.
Ea schimbă sensul cuvântului “acasă”, pentru că vei simţi că acasă e în inima ei.
Ea o să fie lângă tine şi o să te ţină de mână chiar şi atunci când nu a mai rămas nimeni în jurul tău.
Ea ştie că dragostea trece şi prin stomac, de aceea o să învăluie casa cu miros de prăjitură proaspăt scoasă din cuptor.
Ea nu o să încerce să te schimbe pentru binele ei, ci se va schimba pentru binele tău.
Ea se va ruga pentru tine mai des decât pentru ea, iar tu o să vrei să-i săruţi fiecare lacrimă care curge din ochii ei.
Ea o să fie în mintea ta în fiecare zi, iar zâmbetul ei va fi cel mai bun medicament pentru tristeţea ta.
Ea o să te facă să-ţi doreşti să o vezi şi să o savurezi în fiecare etapă a vieţii ei: acum, când e tânără, şi în viitor, când va îmbătrâni frumos alături de tine.
Vocea ei va fi sunetul tău preferat, iar chipul ei, dependenţă pentru ochii tăi.
Numele ei va trezi în tine emoţii puternice, şi mereu îl vei asocia cu iubirea.
Pentru ea vei fi gata să renunţi la tot, pentru că oricum fără ea nu ar mai avea valoare.
Tu îl vei căuta pe Dumnezeu, pentru că vei înţelege că nu există alt drum spre ea, decât prin El.
Când o vei privi, vei avea siguranţa că va fi cea mai bună soţie pentru tine şi mamă pentru copiii tăi.

Sursa : http://alinailioi.ro/

joi, 16 ianuarie 2014

Alte retete bebelusi





























Alte supe










Supă pentru mofturoși

Ce ai nevoie: 4-5 buchețele de broccoli 1 dovlecel 1 morcov 1 cartof 2-3 fire pătrunjel Mod de preparare: Cureți dovlecelul, cartoful și morcovul de coajă, le speli și le tai bucățele. Le pui la fiert apoi cu buchețelele de broccoli spălate într-o oală cu apă cât să le acopere. Le lași să fiarbă pe foc mic 15-20 de minute, apoi pui totul în blender, adaugi pătrunjelul spălat bine și mixezi până obții o cremă fină.  Sfaturi pentru mami: • Dacă ai un copil mai mare de 1 an, poți lăsa în supă și bucățele întregi de legume. • Broccoli este o legumă recomandată bebelușului tău de peste 8 luni pentru conținutul ridicat de vitamina C, potasiu și calciu.  • E bine să adaugi pătrunjelul după ce ai luat supa de pe foc, pentru a-și păstra conținutul bogat de vitamina C.  • Pentru copiii mai mari de un an pregătești inimioare din pâine integrală prăjită și să le adaugi în supă exact înainte să i-o dai.

Supa lui Shrek - de la 8 luni

Dacă puiul tău face mofturi atunci când vede spanacul sau orice altă mâncare cu legume verzi, celebrul personaj Shrek te va ajuta. Sugerează-i puiul tău că renumitul căpcăun mănânca această supă, iar cel mic va fi încântat să-i descopere gustul.
Ingrediente
250 ml apă
150 g spanac
1 morcov nou
1 cartof nou
30 g unt
1 lingură smântână
Mod de preparare:
Cureți cartoful și morcovul, le tai bucățele și le pui la fiert în apă. Separat, opărești spanacul și îl pasezi. Pasezi cu furculița sau în blender legumele fierte, adaugi o parte din zeama ]n care au fiert, untul și spanacul și amesteci. Decorezi castronul ca în imagine!
Tipsuri pentru mami:
• Pregătește-i bebelușui tău acest piure între lunile aprilie și octombrie, când este sezonul spanacului.
• La 8 luni, bebelușul tău poate mânca 250 g de supă sau de piure pe zi, împărțit în două mese: 100 g la prânz și 150 g seara.


Psihologia creierului


22.Gadilatul – nu te poti gadila pe tine insuti, deoarece creierul face diferenta intre atingerile din exterior si cele proprii
23.Depresia si cumparaturile – studiile au aratat ca persoanele triste sau chiar depresive au o tendinta mult mai accentuata de a cheltui bani, cu scopul de a-si alina suferinta
24.Plictiseala – plictiseala este cauzata de lipsa stimularii, fiind mai degraba o problema de perceptie si strans legata de curiozitatea innascuta a omului
25.Boala fizica – boala fizica este foarte strans legata de psihic. S-a estimat ca aproximativ 60% din vizitele la doctor pe motiv de boala fizica se datoreaza unor factori psihici.
26. Asociaza – memoria este construita pe diverse asocieri, asadar acest exercitiu este ideal in cazul in care trebuie sa retii anumite lucruri
27. Dormi – somnul reprezinta cea mai buna fructuoasa parte a zilei pentru creier. Atunci, acesta „face ordine printre ganduri” si consolideaza toate amintirile si lucrurile retinute in ziua respectiva.
28. Toata lumea viseaza! – doar pentru ca nu iti amintesti visul nu inseamna ca nu ai visat. Toata lumea viseaza!
29.Si oamenii orbi viseaza – visul este mai mult decat o imagine vizuala, iar oamenii orbi viseaza. Daca viseaza sau nu in culori depinde de momentul in care si-au pierdut vederea – la nastere sau ulterior.
30. Trezirea – daca esti trezit in timp ce visezi, este mai probabil sa iti amintesti visul decat daca ai fi dormit linistit toata noaptea.
Relaxare31.Rasul – rasul nu este o activitate simpla, intrucat solicita simultan cinci parti diferite ale creierului
32.Cascatul este contagios – ai observat si tu, nu-i asa? De fiecare data cand casti, si cei din jurul tau au tendinta de a face la fel. Cercetatorii sunt de parere ca ar fi vorba de o reactie naturala, derivata din obiceiurile sociale ale oamenilor din Antichitate.
33.Ganduri – numarul aproximativ de ganduri care ne trec zilnic prin cap este de 70,000
34.Aristotel – Aristotel a concluzionat in mod gresit ca functiile creierului ar avea loc in inima.
35.Shakespeare – cuvantul „creier” (engl. brain) apare de 66 de ori in piesele lui William Shakespeare.

Este cel mic pregatit pentru olita?



Majoritatea copiilor sunt pregătiţi pentru trecerea la oliţă sau toaletă la vârste cuprinse între 18 luni şi 3 ani. Contrar părerii multora dintre noi, deprinderile de igienă personală trebuie educate la copil treptat şi de la vârste foarte mici, dar nu înainte ca acesta să fie pregătit fizic şi psihoemoţional, orice grabă putând avea efecte nefavorabile pe termen lung.

Micuțul este pregătit să renunțe la scutec dacă:

● este capabil să urmeze instrucţiuni simple

● nu îi place când are scutecul murdar şi cere să fie schimbat

● cere singur să meargă la toaletă sau cere chiloţei de copil mare

● scutecul este uscat timp de 2 ore consecutiv între urinări ori sau iese afară la ore relativ fixe.


Care este vârsta potrivită pentru a face trecerea la oliță?

Pe măsură ce micuțul se apropie de 2 ani, majoritatea părinţilor încep să îşi pună problema oliţei. Unii mai devreme, alții mai târziu. Dar care este vârsta potrivită? Ei bine, nu vârsta contează, ci maturizarea copilului din punct de vedere fiziologic, fizic şi psihologic. Până la a ajunge să folosească oliţă, vezica copilșului trebuie să se fi maturizat pentru acest mare pas, adică să fie capabilă să conţină cantităţi mai mari de lichid între două eliminări. Putem spune că este timpul de oliţă atunci când intervalul dintre urinări este de 2 ore şi mai mult. La fel de importantă este şi abilitatea copilului de a recunoaşte senzaţia nevoii fiziologice pentru că dacă el nu îşi dă seama că îi vine, pregătirea pentru a face la oliţă este inutilă. Unii copii arată aceste semne în jurul vârstei de 2 ani, dar majoritatea la 3 ani. Aceasta este maturizarea fiziologică.

Maturizarea fizică presupune abilitatea de a merge (la şi de la baie), de a-şi ridica sau da jos chiloțelul, a se aşeza şi ridica de pe oliţă/toaletă independent. Unii copii nici nu merg la un an, cum să vrem să facă la oliţă? Ultima componentă a maturizării, probabil cea mai importantă este maturizarea psihologică – dorinţa de a face la oliţă. Dacă copilul nu este deranjat de scutecul murdar, dacă nu este interesat sau nu vrea să stea pe oliţă, efortul este inutil! Puteţi să îl obligaţi să stea pe oală, dar nu îl puteţi obliga să o și folosească.

După ce observaţi apariţia acestor semne ale maturizării copilului, mai aşteptaţi în medie 3 luni pentru a începe antrenametul, astfel încât obiceiurile să se instaleze temeinic. Pregătiţi-l pentru antrenament lăsându-l să observe cum folosesc alţii toaleta, vorbiţi despre faptul că va face şi el curând acolo precum copiii mari. Nu grăbiţi antrenamentul pentru că este unul din cei mai importanţi paşi făcuţi de copil şi merită aşteptarea.


Atenţie!

● Copilul nu trebuie fortat să facă la oliţă/toaletă doar pentru că toţi copiii prietenelor sau bunicii pretind că e deja mare pentru a mai face în scutec. Fiecare copil are vârsta lui când este gata.

● Nu certați copilul dacă, deja început antrenamentul pentru oliţă, micuțul mai face şi pe el. Antrenamentul durează luni de zile.

● Cel mic trebuie să fie pregătit din punct de vedere fiziologic și psihologic pentru a începe antrenamentul la oliță. Așadar, nu așezați copilul pe oliţă înainte ca el să fie suficient de matur pentru acest lucru. Unii pot avea succes temporar, dar preţul succesului e mare.

● Nu începeți pregătirea pentru oliţă în perioade stresante pentru voi sau copil (zugrăvit, mutat, musafiri, un nou bebe în familie).

Până la acomodarea celui mic cu olița sau toaleta, este foarte important ca scutecul folosit să nu incomodeze, sa îi ofere celui mic libertate de mișcare și protecție în același timp.

Obiceiuri stravechi ale romanilor de Anul Nou


Anul Nou, la romani, se sarbatoreste in maimulte feluri, in functie de evenimentele care au loc, dar mai ales tinand cont de obiceiurile traditionale din fiecare zona. Astfel, in Sudul si Sud-Estul Romaniei, la cei care au bebelus, Anul Nou se sarbatoreste respectand un ritual stravechi, de pe vremea geto-dacilor: “Datul de grinda” al copilasului.


“Datul de grinda” se pastreaza din vremea geto-dacilor si se celebreaza de Anul Nou, la bebelusi, in primii trei ani de viata. La inceput, acest ritual s-a savarsit de catre preot, dar numarul de copii fiind mare, s-a dat dezlegare pentru oficierea acestui ritual de catre moasa copilului, nas sau chiar tatal.

Se spune ca liderul militar al geto-dacilor petrecea ore bune de consiliere religioasa si nu numai cu Marele Preot. Odata, i-ar fi spus lui Zamolxe: “ Sunt vremuri grele pentru popor si ne asteapta perioade si mai vitrege, razboaie si alte nevoi. Ma gandesc cu amaraciune la faptul ca se nasc din ce in ce mai putini baieti si acestia sunt cam piperniciti. Or, pentru a face fata navalirilor barbare, avem nevoie de barbati inalti si puternici. Ce sa facem?”

Zamolxe s-a rugat si Dumnezeu i-a spus sa faca acest ritual: “Pentru savarsirea ritualului este nevoie de o masa, un fier, o paine impletita, trei banuti. Cel care oficiaza slujba se spala pe maini, ia copilul de subtiori si il asaza cu piciorusele pe bucata de fier, dupa care il ridica pana sus, la grinda, apropiindu-l cu crestetul capului, spunand; fie ca acest prunc sa fie sanatos si sa creasca mare si puternic ca fierul. Aceasta se face de trei ori, dupa care il da pe copil parintilor. Acest ritual sa se faca in prima zi din an, la orele diminetii si sa se repete in primii trei ani de viata ai copilului”.

Acest obicei este din mosi-stramosi, la inceput s-a facut numai la baieti, dar dupa un anumit timp s-a extins si la fete. Interesant este ca se pastreaza pana in zilele noastre. Din pacate, sunt unele locuri unde aceasta traditie s-a pierdut. De fapt, istoricul Herodot avea sa descrie poporul dacilor ca fiind “cei mai viteji si mai drepti” dintre traci.

De la Zamolxe se pastreaza si se practica si astazi mai multe ritualuri. De altfel, intr-unul din dialogurile lui Socrate, acesta povesteste cum a invatat de la un preot al lui Zamolxe faptul ca mai intai trebuie purificat sufletul si apoi vindecat trupul. Aceasta idee geto-daca se va regasi in practica isihasmului de mai tarziu.

De exemplu, ritualul de stimulare a curajului ostasilor era sfintirea cu apa din Dunare, obicei care se oficiaza si in zilele noastre, la Boboteaza.

Sursa : crestinortodox.ro

joi, 12 septembrie 2013

Gingerata cu goji si citrice



Pentru zilele calduroase, dar si pt. momentele de stres si oboseala, va ofer un remediu gustos si revigorant, o gingerata imbunatatita cu goji si citrice!


Avem nevoie de:
-1 bucata ghimbir ras, cca 2 cm
-sucul de la 1 lamaie
-50 gr goji
-sucul de la 1 portocala
-sucul de la 1 grapefruit
-2 linguri miere
-1 lingurita sirop de catina
-2 pahare apa plata



Mod de preparare

In vasul blenderului vertical se pune ghimbirul maruntit, mierea, fructele goji, siropul de catina si 1/2 pahar apa. Se mixeaza bine, pana la transformarea amestecului intr-o pasta fina. Separat, se pun sucurile de citrice intr-o carafa, se adauga pasta obtinuta anterior si se amesteca totul bine, apoi se adauga si restul de apa, pana se obtine gustul dorit, eventual se mai indulceste cu miere. Se toarna in pahare si se serveste.
       
Sursa http://adniasblog.blogspot.ro